Când vorbim despre frumusețe, putem spune că suntem ceea ce mâncăm. Pielea noastră arată nu doar factorii externi la care ne-am expus, cum ar fi razele ultraviolete, poluarea sau fumul de țigară, ci și ceea ce se întâmplă în organismul nostru. Până la urmă, sănătatea pielii, părului și unghiilor noastre pornește de la vitaminele, mineralele și antioxidanții pe care îi obținem din alimente. Atunci când acești nutrienți sunt în cantitate insuficientă sau în exces, apar simptome caracteristice, multe dintre ele la nivelul pielii.
Pielea reprezintă cel mai mare organ al corpului uman, având o suprafață totală de 1,5 – 2 m. Pielea are numeroase roluri, unul dintre acestea fiind cel de protecție, de barieră care împiedică substanțele din exterior, potențial nocive, să pătrundă în interiorul organismului. Așadar, este destul de greu să introducem nutrienții necesari prin intermediul cremelor sau a altor produse de îngrijire locală.
Cel mai bine este să obținem vitaminele și mineralele de care avem nevoie din alimente, deoarece forma în care natura ne oferă aceste substanțe este cea mai ușor de absorbit și de utilizat de către organism.
Alimente susțin integritatea pielii și sănătatea, menținând bariera cutanată:
- Alimente antioxidante
- Alimente antiinflamatorii
Antioxidanții
Antioxidanții sunt nutrienți din alimente care protejează organismul de atacul radicalilor liberi.
Pentru sănătatea și frumusețea pielii, cei mai importanți antioxidanți din alimente sunt:
Seleniul – protejează pielea de cancer, inclusiv de cancerul de piele cauzat de expunerea la soare. De asemenea, menține elasticitatea țesuturilor și încetinește rigidizarea țesuturilor cauzată de procesele de oxidare. Surse alimentare de seleniu: nuci braziliene, cereale integrale, fructe de mare, usturoi și ouă.
Vitamina E este considerată a fi unul dintre cei mai importanți antioxidanți pentru piele deoarece protejează membranele celulare și previne degradarea enzimelor de la acest nivel. Surse alimentare: germenii de grâu, nuci, semințe (de exemplu, semințe de floarea soarelui), uleiuri vegetale, grăsime din lapte, gălbenuș de ou etc.
Vitamina C previne distrugerea radicalilor liberi și ajută la repararea colagenului. Surse de vitamina C: cartofi dulci, kiwi, varza de Bruxelles etc.
Carotenoizii – precursori de vitamina A, sunt și ei printre cei mai puternici antioxidanți. Dintre aceștia, mai studiat este beta-carotenul, întâlnit în: caise, piersici, morcov, ficat, gălbenuș de ou.
Alimente „antiinflamatorii”
Alimentele „antiinflamatorii” ajută la prevenirea multor afecțiuni, deoarece foarte multe boli încep de la inflamație, așa cum se întâmplă în cancere sau boli cardiovasculare. Dintre acestea, trebuie să le avem în vedere pe cele care conțin grăsimi bune, adică acizi grași esențiali importanți pentru integritatea membranelor tuturor celulelor și nu doar a celor din piele. Trebuie să avem un aport corespunzător de omega 3, pe care îl putem obține din peștele de apă de munte, semințele de in, alunele de pământ sau din uleiul de măsline extravirgin.
În final, mai trebuie să menționăm importanța hidratării, apa fiind esentțială pentru structura și procesele de la nivelul pielii, dar și aportul de proteine necesare pentru refacerea și menținerea integrității cutanate.