Există mai mulți parametri care caracterizează organismul uman și a căror menținere între anumite limite este vitală. Poate cel mai cunoscut dintre aceștia este temperatura, creșterea sau scăderea acesteia în afara valorilor normale (hiper-, repectiv hipotermie) putând fi fatale. Dacă temperatura, un parametru mai „palpabil” este mai ușor de înțeles, iar variațiile sale mai ușor de cuantificat, nu același lucru putem spune despre pH. Prin pH se măsoară aciditatea, respectiv alcalinitatea (bazicitatea) unei substanțe. Un pH egal cu 7 este considerat neutru, valorile mai mici indicând un mediu acid, iar cele mai mari unul alcalin (bazic).
Pentru a supraviețui, un organism are nevoie de un anumit pH în interiorul și în afara lui și a celulelor constituente. Astfel, organismul uman are nevoie de un pH al plasmei sanguine de 7.4 (7.35-7.45) pentru a supraviețui. Orice creștere sau scădere a pH-ului în afara limitelor normale poate fi fatală. Așadar, nu doar scăderea pH-ului (aciditatea) poate fi dăunătoare, ci și creșterea acestuia, iar intervalul în care poate varia este extrem de restrâns (7.35-7.45).
Ca și comparatie, în ultimii 100 de ani, odată cu dezvoltarea industriei, pH-ul oceanic a scăzut de la 8.2 la 8.1 din cauza creșterii concentrației de CO2. Acest lucru are un impact negativ asupra viețuitoarelor din ocean și poate duce la dispariția coralilor. Chiar și pH-ul din solul în care sunt cultivate plantele poate influența conținutul în minerale al alimentelor pe care ajungem să le consumăm (întrucât mineralele sunt folosite ca tampon pentru menținerea pH-ului). pH-ul ideal al solului pentru ca nutrienții să ajungă în plante este cuprins între 6 și 7. Solurile acide, cu un pH mai mic de 6, pot avea mai puțin calciu și magneziu, iar solurile cu un pH mai mare de 7 pot duce la indisponibilitatea fierului, manganului, cuprului și zincului.
Alimentele pot modifica pH-ul organismului?
Deși se spune că alimentele pot schimba pH-ul corpului, adevărul este că pH-ul celulelor și al sângelui trebuie să fie foarte bine controlat pentru a menține viața (7,4). Cel care se modifică este pH-ul urinii. În general, carnea, peștele, produsele lactate, cafeina, zahărul și sarea sunt alimentele cele mai formatoare de acizi, în timp ce fructele și legumele formează compuși alcalini, iar cerealele sunt formatoare de acizi slabi.
Chiar dacă organismul uman are o mare capacitate de reglare a pH-ului, odată cu înaintarea în vârstă, apare o pierdere graduală a funcției renale de menținere a echilibrului acido-bazic fapt ce poate duce la instalarea acidozei metabolice indusă de dietă. [1]
În ceea ce privește pH-ul alimentației umane, au intervenit numeroase schimbări față de vremurile când hrana era procurată prin vânătoare. Odată cu revoluția agricolă (ultimii 10.000 de ani) și cu și mai recenta industrializare (ultimii 200 de ani), s-a înregistrat o scădere a potasiului (K) comparativ cu sodiul (Na) și o creștere a clorurilor comparativ cu bicarbonatul din dietă. Raportul potasiu/sodiu s-a inversat, K/Na era în trecut 10/1, în timp ce în dieta modernă acest raport este de 1/3.
În general, alimentația modernă este săracă în magneziu, potasiu și fibre, fiind bogată în grăsimi saturate, zaharuri simple, sodiu și cloruri. Aceast tip de alimentație poate induce acidoza metabolică.
Un alt aspect care trebuie clarificat este cel referitor la proteine. Conform unor teorii, proteinele sunt „rele” întrucât alimentele bogate în proteine sunt formatoare de acid. Studiile au arătat însă că proteinele nu determină obligatoriu o creștere a acidității deoarece aceasta poate fi compensată imediat de o alcalinizare și, se pare că proteinele ajută organismul să excrete acizii. Mult mai important este tipul protenei. Proteinele din plante par să fie mai protectoare comparativ cu cele de origine animală, care conțin mai mult sulf ce contribuie la acidifiere.
O dietă săracă în carbohidrați și bogată în proteine influențează foarte puțin chimia sângelui, dar poate cauza multe schimbări în chimia urinii. Nivelul magneziului urinar, al citratului urinar și pH-ul sunt scăzute, calciul urinar, acidul uric nedisociat și fosfatul fiind crescute. Toate acestea duc la creșterea riscului de calculi renali. Nivelul magneziului urinar, al citratului urinar și pH-ul sunt scăzute, calciul urinar, acidul uric nedisociat și fosfatul fiind crescute. Toate acestea duc la creșterea riscului de calculi renali. [2]
În concluzie...
Dietele alcaline determină un pH mai crescut (alcalin) al urinii ce poate avea ca efect scăderea calciului eliminat prin urină. Nu există suficiente dovezi că acest fapt ar îmbunătăți sănătatea oaselor sau că ar preveni apariția osteoporozei. În orice caz, dieta alcalină poate avea numeroase alte beneficii pentru sănătate:
- Aportul crescut de fructe și legume din dietă îmbunătățește raportul K/Na, iar acest fapt ar putea fi benefic pentru sănătatea oaselor, poate reduce epuizarea musculară și poate fi benefic în unele afecțiuni, cum ar fi hipertensiunea arterială. [3]
- Dieta alcalină poate duce la creșterea nivelului hormonului de creștere, fapt ce poate avea numeroase beneficii, de la sănătatea cardiovasculară până la memorie și cogniție.[4]
- Creșterea magneziului intracelular, necesar pentru funcționarea multor sisteme enzimatice, este un alt beneficiu al dietelor alcaline. În plus, magneziul necesar pentru a activa vitamina D poate aduce, la rândul său, numeroase beneficii.
- Alcalinitatea poate avea beneficii suplimentare în tratamentul cu anumiți agenți chimioterapici care necesită un pH mai crescut.[5]
1. Lindeman RD, Goldman R. Anatomic and physiologic age changes in the kidney. Experimental Gerontology. 1986;21(4-5):379–406. [PubMed]
2. 10. Reddy ST, Wang CY, Sakhaee K, Brinkley L, Pak CY. Effect of low-carbohydrate high-protein diets on acid-base balance, stone-forming propensity, and calcium metabolism. American Journal of Kidney Diseases. 2002;40(2):265–274. [PubMed]
3. Dawson-Hughes B, Harris SS, Ceglia L. Alkaline diets favor lean tissue mass in older adults. American Journal of Clinical Nutrition. 2008;87(3):662–665. [PMC free article] [PubMed]
4. Frassetto L, Morris, Jr. R.C. RC, Jr., Sellmeyer DE, Todd K, Sebastian A. Diet, evolution and aging—the pathophysiologic effects of the post-agricultural inversion of the potassium-to-sodium and base-to-chloride ratios in the human diet. European Journal of Nutrition. 2001;40(5):200–213. [PubMed]
5. Raghunand N, Gillies RJ. pH and chemotherapy. Novartis Foundation Symposium. 2001;240:199–211. [PubMed]
