Nimic nu se compară cu o ciorbă preparată dintr-o găină crescută la curte! Din păcate, astfel de delicii ne sunt oferite tot mai rar, puii din comerț „cu sau fără hormoni și injectați sau nu” fiind singurii pe care îi avem la dispoziție. În ceea ce privește ouăle, putem alege din diversele categorii din supermarket, prețul fiind cel care decide de cele mai multe ori, și nu modul sau mediul în care a crescut găina.
Un studiu recent arată însă că găinile crescute în baterii ar fi „mai relaxate” decât cele crescute la curte. Studiul a fost realizat de un grup de cercetători din cadrul Universității din Bristol și a arătat că găinile crescute în baterii sunt mai „fericite” și au o rată mai scăzută a mortalității comparativ cu cele crescute în curte.
Nu știm cât de fericite or fi găinile din România, dar putem învăța, și din acest lucru, că, mai ales în ceea ce privește alimentația, nu trebuie să cădem în extreme!
Mai multe despre studiu găsiți aici.
