Despre importanța modului în care combinăm alimentele s-au scris numeroase cărți, teoriile principale fiind că „nu ar trebui să consumăm niciodată proteinele și carbohidrații împreună” sau că „ar trebui să mâncăm fructele întotdeauna singure și nu în combinație cu alte alimente”. Desigur, mai există și „teorii” conform cărora combinarea carbohidraților cu proteine ar duce la creștere în greutate.
Cei care susțin aceste teorii au și câteva explicații „științifice”. Amidonul (carbohidrat) necesită un mediu alcalin pentru digestie; proteinele, de cealaltă parte, au nevoie de un mediu acid pentru o bună digestie. Conform acestei teorii, dacă veți mânca aceste alimente în același timp, sistemul digestiv ar fi tras în două direcții opuse și, prin urmare, carbohidrații vor fermeta, iar proteinele vor putrezi.
Atunci când a apărut această teorie, la sfârșitul secolului al XIX-lea, nu se cunoștea, cu precizie, modul de funcționare al sistemului digestiv. În prezent, când cunoștințele privind digestia sunt destul de solide, știm cu siguranță că această teorie privind combinarea alimentelor este falsă. Este greu de înțeles de ce aceaste idei persistă și, mai mult, cum de cărțile pe această temă se vând, în continuare, foarte bine.
Astfel, tot ceea ce mâncăm trece prin toate segmentele tubului digestiv, indiferent de modul în care sunt combinate alimentele. Prima oprire, după mestecarea și înghițirea alimentelor este în stomac. Aici, alimentele sunt „tratate” cu o „baie acidă”, care are mai multe scopuri. în primul rând, acidul ucide bacteriile și alte microorganisme care ar putea fi nocive. Apoi, acidul din stomac începe digestia proteinelor, pregătindu-le pentru transformările ulterioare. Mai mult, chiar dacă mâncăm doar carbohidrați, întotdeauna va exista o secreție de acid la nivelul stomacului.
Următoarea oprire din tubul digestiv este la nivelul intestinului subțire. Aici, acidul din stomac este neutralizat de sucul pancreatic, realizându-se mediul propice pentru acțiunea multor enzime. Există la acest nivel enzime pentru digestia proteinelor, carbohidraților și grăsimilor. Întreaga gamă de enzime de la acest nivel este produsă tot timpul, indiferent ce alimente consumăm. Sistemul digestiv nu este doar capabil să digere o combinație de proteine și carbohidrați, dar se pare că, de fapt, pentru astfel de procese a fost conceput – acestea sunt setările sale inițiale! Cele mai multe alimente conțin atât proteine, cât și carbohidrați astfel că ar fi fost ilogic ca organismul uman să fi fost conceput să digere separat acești nutrienți.
