O alimentație sănătoasă nu înseamnă aplicarea acelorași reguli pentru toată lumea.
Nevoile nutriționale diferă în funcție de vârstă, compoziție corporală, nivelul de activitate fizică, stilul de viață, istoricul medical și obiectivele fiecărei persoane.
Consultația de nutriție clinică pornește de la o evaluare individuală și urmărește elaborarea unor recomandări nutriționale corecte, realiste și adaptate vieții de zi cu zi.
Cui se adresează?
Consultația poate fi potrivită dacă:
- doriți să vă îmbunătățiți alimentația și stilul de viață;
- aveți un program alimentar dezorganizat;
- vă confruntați cu oboseală, lipsă de energie sau dificultăți în organizarea meselor;
- doriți să preveniți apariția unor boli asociate stilului de viață;
- aveți nevoie de o evaluare profesionistă a alimentației actuale;
- doriți recomandări nutriționale adaptate unei anumite etape a vieții.
Consultația inițială
Prima consultație este o evaluare nutrițională complexă.
Discutăm istoricul medical și ponderal, alimentația actuală, programul meselor, preferințele alimentare, nivelul de activitate fizică, somnul și alte componente ale stilului de viață care pot influența starea de sănătate.
La această consultație, sunt analizate documentele medicale și rezultatele investigațiilor de laborator disponibile.
Pe baza informațiilor obținute sunt stabilite obiectivele intervenției și sunt formulate recomandările nutriționale individualizate.
Consultația de ajustare a planului alimentar
Este indicată atunci când planul stabilit anterior necesită modificări mai importante: schimbarea programului, modificarea necesarului nutrițional, apariția unor rezultate medicale noi, dificultăți de toleranță sau imposibilitatea de a respecta anumite recomandări.
Scopul nu este respectarea rigidă a unui „regim”, ci construirea treptată a unei alimentații care poate fi integrată și menținută în viața de zi cu zi.
Consultația de monitorizare
Schimbarea alimentației este un proces, nu o intervenție realizată într-o singură zi.
Consultațiile de monitorizare permit evaluarea modului în care recomandările au putut fi aplicate, identificarea dificultăților apărute și adaptarea strategiei nutriționale.
