Istoric

Poate părea greu de crezut, dar o simplă analiză a aerului expirat ne poate spune foarte multe despre starea noastră de sănătate. Acest lucru a fost foarte bine intuit de Hippocrate, părintele medicinii, care le cerea studenților săi să identifice anumite afecțiuni în funcție de respirația pacienților, mirosul de mere stricate indicând cetoacidoza diabetică, în timp ce mirosul de urină era un indicator de insuficiența renală.

Ulterior, cu noi descoperiri în știință și tehnologie, Lavoisier (părintele chimiei) a descoperit CO2 în gazele respiratorii.
Testul alcoolului din aerul expirat, atât de cunoscut și de utilizat în zilele noastre, a fost inițiat la începutul anilor 1950. Astfel, Harger și colaboratorii [1] au realizat un dispozitiv pentru recoltarea aerului expirat cu ajutorul căruia să se determine concentrația sanguină de alcool. Borkenstein și Smith [2] au aplicat testul concentrației de alcool din aerul respirator în scopuri judiciare. Mai târziu, Linus Pauling a făcut o descoperire extraordinară, identificând nu mai puțin de 250 de substanțe diferite în aerul expirat [3].
În perioada anilor ’70, testul hidrogenului din aerul expirat a fost utilizat pentru diagnosticarea intoleranței la lactoză. Astfel, Newcomer și colaboratorii săi au studiat, în 1975, malabsorbția lactozei, analizând H2 și CO2 din aerul expirat [4]. Au arătat atunci superioritatea măsurătorii H2 din aerul expirat, comparativ cu alte metode utilizate pentru detecția malabsorbției lactozei.
Mai departe, în 1978, Bond și Levitt [5] au utilizat testul H2 din aerul expirat pentru a concluziona că unele dizaharide rămân nedigerate și neabsorbite la nivelul intestinului subțire, ca urmare a unei digestii incomplete. Au ajuns la această concluzie ca urmare a faptului că apărea o schimbare a concentrației H2 din aerul expirat după ce zaharurile ingerate ajungeau la nivelul colonului nedigerate. Cea mai cunoscută aplicație a testului aerului expirat, la momentul respectiv, era malabsorbția sau intoleranța la lactoză.

Principiile de bază ale testului hidrogenului din aerul expirat
Bacteriile de la nivelul colonului produc hidrogen în urma fermentației carbohidraților. În colon, bacteriile pot face acest lucru doar atunci când carbohidrații din alimente nu sunt absorbiți la nivelul intestinului subțire și ajung nedigerate la nivelul colonului. Deși, o parte din hidrogen este eliminat sub formă de flatulență, iar altă parte din hidrogen întră în constituția altor molecule cum ar fi derivați cu sulf, acetați sau acizi grași cu lanț scurt, cea mai mare parte a hidrogenului de la nivelul colonului este absorbită prin peretele intestinal și trece în fluxul sanguin.
De aici, gazul este transportat către plămâni, trecând apoi în căile respiratorii, fiind ulterior expirat. Singura sursă de hidrogen din respirație poate fi doar fermentația bacteriană intestinală. Același lucru este valabil și în cazul metanului, gaz care este expirat doar de unii oameni. În cazul acestora, bacteriile de la nivelul intestinului transformă hidrogenul în metan. Cantitatea de metan și de hidrogen din aerul expirat pot fi cu ușurință măsurate prin testul hidrogenului din aerul expirat.

Utilizări ale Testului Hidrogenului din Aerul Expirat
Testul hidrogenului din aerul expirat este utilizat în următoarele situații:
1. Suprapopularea bacteriană a intestinului subțire, o afecțiune în care la nivelul intestinului subțire sunt prezente mai multe microorganisme decât ar fi normal;
2. Digestia anormală a zaharurilor din alimentație, malabsorbția carbohidraților. Cea mai frecventă situație din această categorie este intoleranța la lactoză, zahărul din lapte. Testul hidrogenului din aerul expirat poate fi utilizat și pentru identificarea problemelor din digestia altor carbohidrați, cum ar fi fructoza și sorbitolul;
3. Diagnosticarea pasajului prea rapid sau prea lent al alimentelor prin intestinul subțire.
În toate aceste situații poate apărea durere abdominală, balonare, distensie, flatulență și diaree.

Pregătirea pentru testarea hidrogenului din aerul expirat
• Nu se recomandă consumul de antibiotice cu 4 săptămâni înainte de test;
• Este contraindicat consumul de alimente cu digestie lentă (fasole, tărâțe, cereale integrale) cu 24h înainte de test, fiind recomandată o alimentație săracă în fibre;
• Nu se recomandă suplimentele cu fibre sau laxativele cu 24h înainte de test;
• Testul se va face pe nemâncate (la 12h de la ultima masă);
• Pacienții nu vor fuma și nu vor dormi cu 2 ore înainte de test.