Quinoa (Chenopodium quinoa) nu este o cereală în adevăratul sens al cuvântului (quinoa este o plantă dicotiledonată, cerealele sunt plante monocotiledonate), fiind considerată, datorită compoziției asemănătoare cu cea a cerealelor, o pseudocereală.
De la planta de quinoa se consumă semințele și frunzele, acestea constituind baza alimentației vechilor incași.
Semințele de quinoa conțin proteine, carbohidrați, lipide, minerale și vitamine.
Proteine
Conținutul în proteine al semințelor de quinoa variază de la 8 la 22%, acesta fiind, în medie, mai mare decât cel al cerealelor obișnuite (orez, grâu). Astfel, se pare că proteina din quinoa este una completă, conținând toți amino-acizii esențiali (pe care organismul uman nu-i poate sintetiza și, prin urmare, trebuie să-i obțină din alimente). Este foarte bogată în lisină, un amino-acid nu foarte abundent în regatul vegetal. Vine, de asemenea, în completarea legumelor, acestea fiind uneori sărace în unii amino-acizi, precum metionină și cistină.
Carbohidrați
Carbohidrații reprezintă componentul majoritar al semințelor de quinoa, fiind prezenți într-un procent de 67 până la 74%. Amidonul reprezintă aproximativ 52–60%. Alți carbohidrați sunt prezenți în cantități mici, precum monozaharidele (2%) și dizaharidele (2,3%) sau fibrele 2,5–3,9%.
Lipide
Quinoa conține lipide într-un procent cuprins între 2 și 10%, fiind o sursă importantă de acizi grași esențiali, cum ar fi acidul linolenic.
Minerale și vitamine
Quinoa este o sursă bună de minerale. Conține mai mult calciu, magneziu, fier și zinc decât cerealele obișnuite, conținutul în fier fiind, în special, crescut.
Astfel, quinoa este o sursă importantă de magneziu, un mineral care este co-factor pentru peste 300 de enzime, inclusiv pentru cele care reglează metabolismul glucozei. Studiile au arătat că un consum regulat de cereale integrale, dar și de pseudocereale precum quinoa, contribuie la reducerea riscului de diabet de tip 2.
Obișnuiți să vă confruntați cu migrenele? Dacă da, atunci probabil că știți deja că migrenele pot fi cauzate de o constricție a vaselor de sânge. Quinoa, fiind o sursă excelentă de magneziu, poate ajuta la combaterea migrenelor, întrucât magneziul ajută la relaxarea vaselor de sânge, reducând frecvența migrenelor.
Mai mult, quinoa poate ajuta la creșterea sănătății cardiovasculare în ansamblu, întrucât deficiențele de magneziu au fost corelate cu hipertensiunea, cardiopatia ischemică și aritmiile.
Semințele de quinoa conțin mai multă riboflavină (B2) și alfa-tocoferol decât grâul sau orezul. Astfel, quinoa poate constitui o sursă de vitamina E.
Mod de preparare
Boabele de quinoa pot fi preparate termic și încorporate ca ingrediente în diferite preparate culinare sau pot fi măcinate pentru a obține făina. Astfel, există câteva tipuri de paste obținute din făina de quinoa. Și frunzele plantei de quinoa sunt comestibile, iar semințele pot fi puse la germinat și pot fi consumate.
Quinoa se prepară în același mod ca și orezul, dar timpul de preparare este redus la jumătate. Aroma sa este delicată, fiind descrisă de unele persoane ca semănând cu cea a alunelor. Înainte de preparare, quinoa trebuie să fie foarte bine spălată, până când apa rămâne curată. Boabele de quinoa sunt acoperite cu o rezină pudră, amară, care poate cauza un gust foarte neplăcut dacă nu este înlăturată.
Dezavantaje nutriționale
Saponinele și acidul fitic din compoziție reprezintă principalele dezavantaje ale semințelor de quinoa.
Saponinele sunt localizate în stratul exterior al semințelor și le dau un gust ușor amar. Rolul saponinelor este de a proteja semințele de păsări sau insecte. Saponinele se găsesc și în alune, asparagus, usturoi, ceapă și spanac.
Quinoa conține saponine într-un procent cuprins între 0,1 și 5%. Acest procent este scăzut prin prelucrarea și spălarea semințelor de quinoa cu apă. Scăderea nivelului colesterolului a fost asociată cu prezența anumitor saponine în dietă. Pe de altă parte, unele saponine pot forma complexe insolubile cu minerale, cum ar fi zincul și fierul, făcându-le imposibil de absorbit din intestin.
Acidul fitic se găsește în majoritatea cerealelor și legumelor în concentrații cuprinse între 1 și 3% . Acidul fitic interferă cu absorbția mineralelor din intestin, din cauza capacității sale de a forma complexe insolubile cu minerale bivalente precum fier, zinc sau calciu.
